|
|
||
|
ȘUIERAT (DE ȘARPE) - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru ȘUIERAT (DE ȘARPE)Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 32 pentru ȘUIERAT (DE ȘARPE). Vasile Alecsandri - Baba Cloanța ... Ș-în sat focul a scăzut: „Dragă puiule, băiete, Trage-ți mâna din cel joc Ce se-ntoarce lângă foc, Ș-ochii de la cele fete, Cu ochi mari, făr' de noroc. Vin' la mine, voinicele, Că eu noaptea ți-oi cânta, Ca pe-o floare te-oi căta, De diochi, de soarte rele, Și de șerpi te-oi descânta. Vai! din ziua cea de vară Când, prin luncă rătăcit, Cântai Doina de iubit, Cu-a mea inimă amară Sufletu-mi s-au învrăjbit! Adă-mi fața ta voioasă Ș-ai tăi ochi de dismierdat, Că mă jur în ceas curat Să-ți torc haine de matasă, Haine mândre de-mpărat. Vârcolacul se lățește Sus, pe lună, ca un nor [2] , Vin' ca paserea-ntr-un zbor Pân' ce viața-mi se sfârșește Ca și ... ta aripă Candela de pe mormânt, Unde zac moaște de sfânt, Când înconjuri într-o clipă De trei ori acest pământ! Vin' ca-n ceasul de urgie Când zbori noaptea blestemând, Ca să-mi faci tu pe-al meu gând, Că de ... Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul ... depărtată. ................................ Vedeți acea câmpie ce moartea a coprins? Aici a fost cetatea heroului ne-nvins, Cu patru mii palate, o mie de grădine, Trei sute teatre, circuri, de viață, oameni pline. Și astăzi nici o urmă! Nimic nu mai e viu: Abia în suvenire, de ele se mai știu. Acolo fu necropol, morminte strălucite, Palate elegante de preoți locuite, Cu verzi grădini de arbori și cu parteri de flori, Mărite monumente, de marmur cu colori. Azi locul e ruină și malul cu-ntristare Se-nclină și șoptește durerea sa la mare. Lumina dimineții se varsă în eter ... locaș divin, În timpul tinereții când orice-aici privim, Acuma, în ruine, acum în întristare, Atâta farmec încă și frumusețe are? El ne vorbește încă de strălucirea ta; Dar popolul acela ce fruntea prosterna La templul tău cel splendid, de mult timp a pierit, Să plângă pe mormântu-i destinul ne-mblânzit! Alți popoli, vai! urmară acelor mari popoare De uriași! Șiroaie de barbari trecătoare, Ce pier pe toată ziua și nu produc nimic. Ei nu v-admiră, ziduri; pe sufletul lor mic Aceste monuminte prea mari descuragează ... ... Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale ... lacrimi umilite, Celui Preaînalt; O! dă-le lor, Doamne, a ta ocrotire! (Ele se ruga). Sântele oltaruri lor spre mântuire, Fie voia ta! De le lepădară cumplitul lor tată De la sânul său, Tu le ocrotește, și pe el iartă De-acest păcat greu. Dar iată, al zece an cumplit sosește, Și mai au trecut, Păcătosul plânge, amar se căiește, De ce au făcut; Primăvara dulce iar încoronează, Văi, dealuri și munți, Și plugarii veseli cu plugul brăzdează Câmpii înfloriți. Dar el, ticălosul, să vază nu ... n codrii tufoși; Apele s-alină, dormitează toate, Stelele clipesc, Și că miezul nopții nu este departe, Ele îl vestesc. Iar Păgânul jalnic și mustrat de cuget Crucei s-au rugat; Și făr’ de credință... vrea ca al său suflet Să scape de iad. Își cheamă copiii, gândind că ei poate Vor fi ascultați. “...Vai mie! le zice, fiici făr’ de păcate, Piei! nu mă lăsați!â€� Deci ele se roagă... și Domnul aude Tristul lor suspin. Dar iată deodată... un somn le cuprinde, Adorm toate ... La zefcuri pe gând... Nici că se atinge de cupi spumegate, Din care beau toți, Căci lui se năzare, și ziua și noaptea, Tot umbre de Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale ... lacrimi umilite, Celui Preaînalt; O! dă-le lor, Doamne, a ta ocrotire! (Ele se ruga). Sântele oltaruri lor spre mântuire, Fie voia ta! De le lepădară cumplitul lor tată De la sânul său, Tu le ocrotește, și pe el iartă De-acest păcat greu. Dar iată, al zece an cumplit sosește, Și mai au trecut, Păcătosul plânge, amar se căiește, De ce au făcut; Primăvara dulce iar încoronează, Văi, dealuri și munți, Și plugarii veseli cu plugul brăzdează Câmpii înfloriți. Dar el, ticălosul, să vază nu ... n codrii tufoși; Apele s-alină, dormitează toate, Stelele clipesc, Și că miezul nopții nu este departe, Ele îl vestesc. Iar Păgânul jalnic și mustrat de cuget Crucei s-au rugat; Și făr’ de credință... vrea ca al său suflet Să scape de iad. Își cheamă copiii, gândind că ei poate Vor fi ascultați. “...Vai mie! le zice, fiici făr’ de păcate, Piei! nu mă lăsați!â€� Deci ele se roagă... și Domnul aude Tristul lor suspin. Dar iată deodată... un somn le cuprinde, Adorm toate ... La zefcuri pe gând... Nici că se atinge de cupi spumegate, Din care beau toți, Căci lui se năzare, și ziua și noaptea, Tot umbre de ... săgeata-n țintă drept. Lungi urări din orice parte izbucnesc răsunătoare, Toți serbează pe viteazul ne-ndurat pentru ghiauri, El c-un semn alungă valul de urări lingușitoare, Obosit este de-a lumii vanitate-nșelătoare, Printre glasuri osebește și răsunete de uri. La ospăț se reașează în tăcere fiecare: Doi sclavi negri desfășoară un covor de Ispahan, Altu-aduce și aprinde narghileaua lui Osman, Ce alene se lungește pe molatica-nflorare. Sub aromele de Moka, zarful de-aur aburit Își întunecă lucirea măiestriei bizantine Și Osman din narghileaua împietrită cu rubine Soarbe lung uitarea grijii îmbătat și fericit. Părul lui, cernită undă ... Alb veșmânt și fața albă, albă mână, albă toată, Să-i descrie frumusețea nici o limbă n-o să poată; Se mlădie ca sulfina sărutată de zefir. Ochii mari sunt o poemă gânditoare și adâncă, Stele limpezi cu reflexe de-ametist și de safir, Vocea ei o melodie cum nu e și n-a fost încă, Și întreaga ei făptură un parfum de trandafir. A turbanului mătase diamante o-nstelează, Și pe el mărgăritare șerpuiesc. Al ei picior Pare-abia că se atinge Nicolae Gane - Piatra lui Osman ... parcă locuiește totdeauna primăvara. În mijlocul lor, pe malurile a trei râuri, Bistrița, Neagra și Dorna e așezat satul Dorna. Nici o cale de comunicațiune nu era mai înainte prin munții noștri. De ar fi voit cineva să viziteze Dorna, trebuia să treacă prin râpi, să-și facă de multe ori drum cu toporul prin pădure; iar pentru a reveni din Dorna, singurul mijloc mai lesnicios, dar fără pericol, era de a se coborî cu pluta pe Bistrița, pănă la târgul Piatra. Departe, dar, de lume, înconjurați precum erau de păduri seculare, prin care abia putea răzbate pasul omenesc, locuitorii Dornei duceau o viață lină și fericită. Natura le dădea cu prisosință mijloacele de viețuire și, feriți astfel de atingerea zilnică cu lumea de prin târguri, ei păstrară neatinse și limba, și portul, și virtuțile strămoșești. Cu toate aceste, și acolo nenorocirea a trebuit să-și împlânte ... uibește? Ți-a trece poate și asta prin cap? — Nu! Da cred că turcul o urmărește mereu. Ea îl știe cât e de aprig și de aceea se teme Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848 ... caracteristice de care se vedea înconjurat; în fiecare plăieș el privea pe un demn pogorâtor din vitezele legioane ale lui Traian, pe un adevărat strănepot de-al vitejilor lui Ștefan-vodă! El improviză dar un discurs colorat de poezia iluziilor sale, grăind de Patrie, de glorie, de libertate, de egalitate, de fraternitate, de virtuțile strămoșilor, de viitorul măreț al României etc.; apoi, vroind să încheie prin o perorație aprinzătoare, el se adresă de-a dreptul la țărani, zicându-le: -- Ați aflat ce s-a întâmplat la Iași? -- Am aflat, răspunse un vânător nalt și ... nimerit să se dărâme chiar podul. Un al treilea, mai fantezist, opină de a se înainta până pe culmea Dealului Doamnei și acolo de a așeza pușcași prin copacii de pe marginile drumului, pentru a ploua de sus cu gloanțe în capetele soldaților, însă un al patrulea pretinse că nu ar fi o mișcare strategică de a alerga înaintea pericolului cu o mână de oameni rău înarmați și nedeprinși cu războaiele, prin urmare, el găsi mult mai avantajos de Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie ... Dulămi cu flori de aur la piept împodobite Și-ncinse cu paftale de piatră nestemată, Ciapce purtând un vultur și pene la mijloc, Încălțăminte roșii de piele de Maroc, Și frâie țintuite, și argintate șele, Și armorii cusute pe colțuri de harșele. Ei merg jucându-și caii, și veseli între ei Vorbind de cai, de lupte, de-amor și de femei, Tot ce-i mai scump în lume și dă un farmec vieții Pe timpul mult ferice și viu al tinereții. Ei merg precum ar ... Și barbe neatinse, al bărbăției semn. Ei merg de-a drept prin codri, pe lungi cărări pierdute Călări pe șele goale, cu scările de lemn, Și trec în zbor prin arbori ca demoni de urgie, Și umbra scânteiază de-a ochilor mânie. Tot astfel și boierii, stăpânii de moșii. Înconjurați de gloate, din casele lor pleacă, Privind cu mulțumire zburdalnicii lor fii Cum știu să-și poarte caii și-n fugă să se-ntreacă. Soții, surori ... la câmpul de omor. Coman de la Comana, un uriaș de munte Ce intră prin bârloage și prinde urșii vii, Aduce după dânsul mulți vânători ... Nicolae Gane - Agatocle Leuștean ... De câte ori nu l-am făcut de zi întăi april să alerge după cai verzi pe pereți, spunându-i minciuni care umblau în picioare; de câte ori el, marele cunoscător de tutunuri, după cum se lăuda, n-a fumat tutun de un franc ocaua, în loc de tutun Bectemis, fără să aibă habar, deși vedea pe toți în jurul lui ținându-și coastele de râs. Era, cum aș zice, șiret la chip, dar la suflet de bună-credință. Apoi avea o căutătură și un umblet de ștrengar și niște mustețe totdeauna bine răsucite, de-ai fi crezut că-i topenie de bietele femei. Nimeni ca dânsul nu era în stare să spuie care este chemarea unui bărbat; cum adică un bărbat trebuie să știe juca o ... în mijlocul petrecerilor chiar, să nu zică un cuvânt despre răposata lui soție care, bună femeie fusese, sărmana, cuvânt totdeauna întovărășit de-un oftat și de-un gât de vin. Viața de toate zilele era împărțită cam astfel: Mai întăi în douăzeci și patru de oare trebuia să doarmă zece oare pline, îmbrăcat într-o cămașă Vasile Alecsandri - Un salon din Iași ... Și mai ales pe vărul d-tale aghiotantul. Nu-i așa? ROCHIA DE CREP (tulburându-se) : Aghiotantul?... vărul meu?... Pentru ce mai ales el? ROCHIA DE CATIFEA (cu glas prietenesc) : Ascultă, draga mea, știi cât te iubesc, și cred că nu te-i supăra de cele ce ți-oi spune, pentru că ești o persoană de spirit, deși încă foarte tânără. Lumea începe a vorbi de d-ta, și aceasta mă mâhnește, cât nu-ți pot mărturisi... Vărul d-tale e ușor de minte, și nu-l socot să fie în stare de a simți vreodată câte are obicei a înșira din gură. Eu îl cunosc... ROCHIA DE CREP: Îl cunoști?... cum? ROCHIA DE CATIFEA (coborând ochii) : A cercat să-mi facă curte; dar l-am luat în râs, și de-atunci... ROCHIA DE CREP (în parte, zâmbind) : Și de atunci, draga mea, îți pare rău și faci morală altora (sculându-se) : Pardon; mă duc să zic seara bună doamnei B. care a sosit ... suie, Și, ferice, s-o depuie Pe al Domnului altar! [1] TOȚI (încântați și bătând din palme) : Bravo! bravo! minunat!... Doamna mea, ai un glas de înger. (O sută de Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul ... la popas, în căruță. Moș Nichifor avea o biciușcă de cele de cânepă, împletită de mâna lui și cu șfichiul de mătase, cu care pocnea de-ți lua auzul. Și cu încărcat și cu descărcat, la deal moș Nichifor se da pe jos și trăgea de-a valma cu iepele. La vale iar se da jos, ca să nu se spetească iepele. Chiriașii, vrând- nevrând, trebuiau să se dea ... Nichifor, scărpinându-se în cap; numai nu-i vorbă, că poate să aibă, căci și căruța mea e largă; poate să încapă într-însa cât de mult. Apoi, fără să ne zbatem, jupâne Strul, mi-i da șasesprezece lei, un irmilic de aur, și ți-oi duce-o, știi colè, ca pe palmă; că, după cum vezi, căruța acum am adus-o de la încălțat și i-am mai tras și o unsoare de cele a dracului, de are să meargă cum e sucala. — Ai să lași cu nouă lei, moș Nichifor, și te-a mai cinsti și fecioru-meu ... — așa era numele nurorii lui jupân Strul — a ieșit afară să-și vadă harabagiul. Ș-apoi, povestea cântecului; las' că era de ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||